FEMEIA

Emancipare și amintire de sine
Vechile tradiţii orientale spun că bărbatul este +, yang, emisiv, solar, iar femeia este -, yin, receptivă, lunară. Când se completează perfect, ei formează un întreg sacru. Bărbatul şi femeia sunt jumătăţile predestinate ale aceluiaşi tot, pe care Platon îl numea ANDROGIN.
Mişcările feministe au luat un avânt extraordinar în secolul trecut. Lupta pentru independenţă, pentru egalitate cu bărbatul a atins adeseori accente dramatice. Drepturile sociale pe care le-au revendicat şi le-au cucerit asemenea ample campanii au o valoare indiscutabilă. Sunt necesare, sunt fireşti, sunt o victorie meritată.

Dar femeia îşi poate cunoaşte adevărata esenţă prin amplificarea încrederii în sine însăşi; nu este inferioară bărbatului, nu este în competiţie cu el, nu are ce să demonstreze.

Lupta feministelor pentru libertate şi emancipare a fost un cuţit cu două tăişuri, ce a câştigat în exterior a pierdut în interior, noţiunea de feminitate s-a degradat, iar femeile au devenit uneori proprii duşmani, negându-şi farmecul, sensibilitatea, intuiţia, misterul, pe care le-ar da bucuroase la schimb pentru forţa, sportivitatea, invincibilitatea, tipul de acţiune masculine.

Această atitudine aduce mari deservicii femeii şi îi blochează procesul de evoluţie naturală prin autocunoaştere. Competiţia în care a intrat femeia cu bărbatul o defavorizează, pentru că ea tinde să adopte valorile masculine, neglijându-şi propria natură.

Soluţia pentru o viaţă fericită nu este continua dispută feministă cu“celălalt sex”.
Primul pas pentru completitudine interioară îl reprezintă autocunoaşterea, înţelegerea nevoilor binefăcătoare, fizice, sufleteşti, spirituale. Pentru ca prin împlinirea lor fiecare femeie să devină o sursă inepuizabilă de entuziasm şi fericire și astfel să găsească în ea însăși resursele unei completări împlinitoare și fericite cu EL.