Postări

Voi celebrați deosebirile

Imagine
El este prea diferit de mine. Ce mă fac? Zilele trecute vorbeam cu o prietenă. Mi se plângea că soţul ei nu o înţelege şi că gândeşte foarte diferit de ea. „Este atât de diferit de mine, încât mă gândesc dacă am făcut o alegere bună” spune prietena mea. Cu această problemă se confruntă multe femei. De aceea, multe ajung la decizii drastice, separări sau divorţuri pe care mai devreme sau mai târziu le regretă. Rezolvarea nu este prea complicată, dar necesită modificarea punctului de vedere. Mai exact, atunci când ai de-a face cu un bărbat să îţi aminteşti că în mod evident nu este femeie (şi asta nu poate decât să te bucure) şi să îl abordezi ca atare. De fapt, într-o abordare corectă, faptul că el este atât de „diferit” este un semn foarte bun, şi arată o alegere bună. De ce? Pentru că acesta este jocul universal. Bărbatul şi femeia sunt două universuri diferite. Sunt două lumi opuse care se intersectează într-un singur punct. Cu cât sunt mai diferiţi, cu atât se a...

Forța magică a cuvintelor

Imagine
Cuvintele vorbesc despre ce este înăuntrul nostru „La început a fost Cuvântul”, spune marea carte a vieții, Biblia. Puțini însă țin cont de acest indiciu și nu înțeleg puterea magică a cuvântului rostit. Cuvintele nu trebuie să fie vorbe aruncate în vânt, ci mantre aducătoare de pace, armonie și frumusețe. Deseori cuvintele aduc în afară ceea ce este în interiorul nostru, căci ele exprimă adevărurile universului nostru lăuntric. Dacă vrei să ştii cu adevărat cine eşti, ascultă-te când vorbeşti cu ceilalţi. Fiecare cuvânt pe care-l foloseşti reflectă ceea ce se petrece în interiorul tău. De aceea depinde cu adevărat de tine ca schimbul de replici dintre tine şi ceilalți să fie întotdeauna binefăcător și să îți asigure o viață armonioasă și fericită.   Renunță la verbul ”a încerca” – renunță la îndoială Aminteşte-ţi de câte ori ai spus ceva de genul: „Am încercat să vorbesc deschis cu el despre neînţelegerea care a apărut”, „Am încercat să merg la toate cursurile din seme...

Dansul euforic - dansul sufletului

Imagine
Dansul poate fi doar o înșiruire de mișcări ale trupului, dar în aceeași măsură poate fi o manieră prin care  să-ți bucuri din plin sufletul și să aduci la iveală lumina spirituală din inima ta. Pentru că nu este importantă armonia mișcărilor, ci armonia interioară, dansul euforic nu are reguli și de aceea nu trebuie să fii un bun dansator ca să-l experimentezi. Dansând liber, fără să ne punem vreo regulă sau vreo limită, ne  încărcăm cu energii cosmice și ne putem regăsi ușor starea de echilibru și fericirea. Dansul euforic este o combinație de Yoga dinamică, dans și meditație prin care avem acces la noi înșine și la sufletul nostru. Cu grupele cu care am lucrat teme de dezvoltare personală și vindecare emoțională prin dans, am descoperit un proces format din șapte etape care conduce la euforizare și bucurie interioară și de aceea l-am denumit  dans euforic :  1.         E chilibrare energetică  2. ...

Permisiunea de a fi ceea ce vrei să fii

Imagine
Viața ta e în mâinile tale La începutul unui nou an e bine să privești mai profund asupra ta și a vieții tale. Deseori în aceste momente apare întrebarea: „Ce am făcut cu viața mea?” Oprește-te un minut și pune-ți și tu această întrebare... Răspunsul este de multe ori surprinzător. Observă-l cu detașare și pregătește-te pentru deciziile din viitor. Ai curajul să îți creionezi destinul, să îți iei viața în propriile mâini. E important ca indiferent în ce punct te afli  să poți să iei deciziile potrivite acum, pentru ca prezentul de mâine să fie ceea ce îți dorești, conform cu aspirațiile profunde ale sufletului tău. Acordă valoare vieții tale Te invit să parcurgi cu atenție și răbdare următoarea listă de valori. Poți să adaugi și altele pe care le consideri tu a fi foarte importante. Alege-le pe primele cinci pe care le consideri cele mai importante pentru tine în acest moment. Realizare Recunoștință Spiritualitate Adaptabilitate Aventură Măiestrie A...

Cuplul autentic - primul pas spre CUPLUL SACRU

Imagine
autor: Maximus Alesius   Mulți vorbesc despre relații de cuplu și foarte puțini au exact idee de ce înseamnă aceasta. Și mai puțini se află într-o relație de cuplu de succes de o perioadă de mai mult de 12 luni. În zilele noastre, relațiile de cuplu se nasc și mor cu o viteză uluitoare, din cauza lui, din cauza ei sau… din cauza prostiei. De multe ori pentru că nu au un fundament solid comun și conștientizat, relațiile de cuplu ajung în impas și apoi se transformă în suferință pentru unul sau pentru amândoi. Cuplul autentic – E ATENT la ce funcționează armonios între ei Cu cât ești mai atent la ce funcționează între voi cu atât ai șansa să înveți mai repede ce nu funcționează și apoi să ‘lucrezi cu tine însuți’ la corectarea problemelor. Aceasta înseamnă să fii atent la celălalt mai tot timpul și mai ales la reacțiile tale când observi ceva ce nu-ți convine. Cuplul autentic - știe, vrea, face și tace Să știi, să vrei, să faci și să taci. Să aplici mijloacele ...

Relațiile sacre

Imagine
Comuniunea sufletească în cuplu asigură succesul Mulți își doresc să aibă relații de cuplu de succes, dar nu au exact idee ce înseamnă aceasta. Ne punem deci întrebarea care sunt semnele succesului în acest caz. Să fie doar numărul anilor petrecuți împreună? Cu cât mai mulți ani, cu atât cuplul este un model de succes? Oare așa să fie? Se pare că totuși nu este așa. Multe cupluri aleg să rămână împreună din motive exterioare cuplului. Existența copiilor, dependențe materiale și financiare, siguranța momentană și frica de necunoscut. Puțini sunt însă aceia care rămân împreună o viață întreagă pentru că se iubesc cu adevărat și nu pentru că au nevoie unul de altul. Iubirea adevărată are la bază dorința de a dărui și nu nevoia de a primi. Un cuplu care reușește să păstreze iubirea ani la rând și să aprofundeze conexiunea sufletească ce i-a unit de la început, este cu adevărat un cuplu de succes. Dar se poate și mai mult decât atât. Există relații de iubire care au la bază sentimen...

Vindecare si eliberare emotionala prin orgasm

Imagine
Eliberează-te de blocaje și vulnerabilități Exprimă-te! Dă frâu liber emoțiilor tale, sentimentelor şi stărilor de orgasm. Nu te teme să te abandonezi. În interior sunt închise dorinţe arzătoare, doruri, nostalgii, care aşteaptă să fie eliberate şi nu e vorba numai de orgasm, ci şi de aprofundarea trăirilor tale emoţionale, afective şi spirituale. În esenţă, sexualitatea este o formă de exprimare personală, motiv pentru care unele dintre textele antice care fac referire la ea o abordează ca pe o formă de artă. Dar pentru a o aborda astfel, este necesar ca energia sexuală să nu fie blocată și să poată să circule liber prin trup,să nu existe traume sau blocaje psiho-emoționale care să împiedice o amplificare a energiilor și expansiunea lor. Nu poți să deguști deliciile unei sexualități sănătoase și ample dacă există blocaje, vulnerabilități, inhibiții sau prejudecăți. Punctul G - înmagazinează la nivel subconștient emoțiile sexuale La femeie, o parte importantă a potenţia...