Postări

Se afișează postări din aprilie, 2012

Meditația - calea liniștii interioare

Imagine
De multe ori în viața de zi cu zi gândurile sunt cele care ne controlează și nu noi controlăm gândurile. Nici nu ne dăm seama de jocul aproape permanent al gândurilor noastre care ne urcă și ne coboară fără ca noi să avem un rol prea important. Cei care reușesc să își ordoneze gândurile, să și le controleze și să le orienteze spre scopurile pe care ei le consideră importante au succes în ceea ce fac. Atâta vreme cât mintea este sclavul nostru și face ceea ce noi vrem, viața noastră este în mâinile noastre. Dar cei mai mulți oameni sunt sclavii minții lor și acesta este motivul principal al suferinței și nefericirii atât de frecvente.
Un mare maestru yoghin, Paramahamsa Yogananda spunea: ”Meditaţia este mai importantă decât activitatea, devoţiunea, ori raţiunea. A medita înseamnă a te concentra doar asupra Spiritului. Aceasta este meditaţia esoterică. Este cea mai înaltă formă de activitate pe care o poate practica omul, dar este şi cea mai echilibrată cale de a-L descoperi pe Dumnezeu.…