Postări

Se afișează postări cu eticheta Atenție

Undele cerebrale şi stările de conştiinţă

Imagine
Maurice Barry Sterman, absolvent al facultăţii de psihologie al Universităţii California, Los Angeles (UCLA) consideră creierul un organ dinamic şi foarte plastic – adică un organ care se poate adapta structural şi funcţional la numeroase solicitări. Sterman a arătat, prin experimente ştiinţifice riguroase, că neuronii  se află acolo unde mintea întâlneşte trupul. El a arătat că prin simpla ghidare a modului în care cineva gândeşte se poate schimba structura ţesutului cerebral, ca mod de interconectare a celulelor nervoase şi ca densitate de celule. Prin simpla învăţare a unei persoane cum anume să abordeze anumite direcţii, s-a observat faptul că creierul este capabil de o transformare profundă. Oameni cu una din cele mai severe probleme, epilepsie refractară, au putut fi învăţaţi să se vindece singuri, prin urmărirea propriilor unde cerebrale. Acest aspect dovedit ştiinţific susţine faptul că orice obişnuinţă bună în gândire ne aduce numai beneficii, ...

Forța magică a cuvintelor

Imagine
Cuvintele vorbesc despre ce este înăuntrul nostru „La început a fost Cuvântul”, spune marea carte a vieții, Biblia. Puțini însă țin cont de acest indiciu și nu înțeleg puterea magică a cuvântului rostit. Cuvintele nu trebuie să fie vorbe aruncate în vânt, ci mantre aducătoare de pace, armonie și frumusețe. Deseori cuvintele aduc în afară ceea ce este în interiorul nostru, căci ele exprimă adevărurile universului nostru lăuntric. Dacă vrei să ştii cu adevărat cine eşti, ascultă-te când vorbeşti cu ceilalţi. Fiecare cuvânt pe care-l foloseşti reflectă ceea ce se petrece în interiorul tău. De aceea depinde cu adevărat de tine ca schimbul de replici dintre tine şi ceilalți să fie întotdeauna binefăcător și să îți asigure o viață armonioasă și fericită.   Renunță la verbul ”a încerca” – renunță la îndoială Aminteşte-ţi de câte ori ai spus ceva de genul: „Am încercat să vorbesc deschis cu el despre neînţelegerea care a apărut”, „Am încercat să merg la toate cursurile din seme...

16 alegeri pe care le fac oamenii fericiți

Imagine
Vorbim despre fericire, o căutăm, o dorim și uneori ne bucurăm de ea. Care este diferența între oamenii fericiți și cei nefericiți? Bineințeles că diferența este foarte evidentă, oamenii fericiți sunt fericiți în timp ce oamenii nefericiți sunt nefericiți, nu-i așa? Sună simplu și totuși ceea ce face diferența sunt alegerile pe care și unii și alții le fac în fiecare clipă.  Amintește-ți mereu că în fiecare clipă TU alegi fericirea sau o ocolești. Totul depinde de tine și de alegerile tale. Pentru fericirea ta am făcut o listă cu alegerile care m-au ajutat mereu să mă încadrez în categoria oamenilor fericiți. 1. Aleg IUBIREA în loc de FRICĂ . Oamenii care sunt cu adevărat fericiți SE TEM mai puțin și IUBESC mult mai mult. Pentru ei iubirea este aerul pe care îl respiră și care le dă curajul să treacă temerari peste fricile pe care le întâlnesc la intersecțiile cu viața. Ei privesc fiecare moment, fiecare incercare, fiecare persoana ca pe o oportunitate de a afla mai multe d...