vineri, 15 decembrie 2017

Living in courage

Recently a friend asked me to write a few words about courage. It was a very appropriate moment to meditate upon a virtue that is reserved for the heroes of the world.

Is courage only the outfit of those who take heroic acts, in front of whom the whole bows? It is not the case. Anyone could decorate their life with adornments of courage, when we renounce to cowardice and fear. It is an option that we have at every turn of the sophisticated path in our life that is full of the challenges.

What is courage? Is it the source of invincibility? Or its result?  It is both. If you allow yourself to have courage you become invincible, and if you learn to become tangent with the divine invincibility, courage will blossom again and again in your heart.

Maybe you ask me what courage is. I do not want to search definitions and theories in dictionaries in order to give an answer. I seek a description in my heart that is confirmed by life and angels: courage is something that helps you not to move aside when you are confronted by your fears, to look them into their face and walk forward on the path of life smiling with joy.  Courage does not mean the absence of fear. Courage is that inner strength that shows how to go around fear when it appears, how to understand it, how to avoid it and then act without being influenced by it.

We were born as human beings and for this reason we showed courage even before we were born, whether we want to believe it or not. I think you agree with me: being human is not simple at all. As Seneca put it: “Sometimes even the fact that you live is an act of courage.”

You must have courage to incarnate to a planet where people still kill for power, where they forget the principles and they break them unscrupulously in order to obtain what they want, and love is easily left behind by the personal desires and comfort. A world where falsity is promoted and sought, where almost everything has the tendency to make one drifted apart from one’s soul, spirit, and the Highest, a world where the divine values are inversed, where money is recognised as a god, though in reality it is only a false convention. Even the simple fact that we are here, on Earth, shows that we carry in our encrusted being the seal of courage.

Every single day of our life asks for courage. We live thousands and thousands of moments of courage each day. The courage to entrust the heart of others while bearing the risk of being disappointed or abandoned. The courage to forgive, to smile and go forward, even when these things already happened. The courage to remain in love and dream about the ideals that might only be fulfilled by the ones who come after you. The courage to go against the current or be different than the majority. The courage of saying no, when we are imposed to say yes. To lead a pure life in a dirty world. The courage to be good and sweet in a bitter world.

The courage is based on trust. While writing these lines I am on an airplane travelling to Germany with 200 people. All these people found the courage to fly on an object that is piloted by a stranger, to fulfil what they proposed. All of them invested trustfully in a person whom they have not even seen before. And we often do this in our daily life: we live in courage, we live in trust, even if we are not aware of it.

What makes you to get out of bed every morning, even if sometimes life carries you in the shadows and it is not what you would like? It is the courage to pass through the darkness having the hidden faith that in the end you will find the light. All of us had such shady and dark moments, so as afterwards we could enjoy even better the illuminating peace and beauty.

You must believe that there is something higher than your own powers for facing the difficulties, the bad, the opposition, the indifference or repulsion. Even if you do not know how to express what you think exactly, the source of this belief is deeply imprinted in you. Every moment when you rise from the bed and smile to life is an act of courage and faith. In any battle we can get hurt, kneeling down, sometimes even destroyed. Nevertheless, everything that truly matters is how we deal with all these. As a victim or as a hero? It is our choice. Therefore, I propose to you the following exercise: "imagine that you are already dead. What would those who knew you write on the frontispiece of your grave? Hero or coward? Act in such a way that inspires the ones who come after you. Live life with your eyes wide open, full of courage and benevolence."

I learned from life that everything that comes to me has a meaning, a lesson, a mystery that awaits to be discovered, explored, understood. I liked a reply from a movie very much that sounds like this: "Sometimes when you lose, in fact you win." I had this feeling many times that life wants to take something from me and it hurt every time. Yet, I learnt to accept the surprises of life, though they are not always attractive and enchanting. If you learn to detach from the ephemeral human connections and find the courage to say yes to the life that awaits you, then that apparent loss can become the source of an even greater and more profound gain. It is important that you do not run or remain in the self-pity of a wounded clouded sky, but you rise courageously with your head up, towards the sky that hides the rainbow. To seek the colours that are hidden in each challenge, disappointment and sorrow, which also hide a certain transformation.

Living in courage means to accept every opportunity in life with candour, to embrace it as something precious, letting it to make you better, more authentic, closer to who you truly are. Living in courage means to say what your heart whispers so you can sustain the affirmations and live according to your ideals, even if you are judged, accused or critiqued by those who do not want to understand or accept you. To love the hand of someone who made you kneel down today, because they showed you what are your limits that you will surpass tomorrow so you rise higher and higher. To face fear as a good friend that shows your weak points to be aware of, but you do not let them define your life, yet only to accompany you on the tortuous  paths of the inevitable and continuous transformation.

Therefore ... let's live our life in courage!

joi, 30 noiembrie 2017

A trăi în curaj


Zilele trecute o prietenă m-a rugat să scriu câteva rânduri despre curaj. Un moment potrivit să meditez la o virtute rezervată eroilor lumii.

Este oare curajul doar apanajul celor care dau dovadă de acte eroice în fața cărora întreaga lume se înclină? Nicidecum. Oricine poate să își garnisească viața cu podoabe de curaj. Atunci când renunță la lașitate și frică. Este o opțiune pe care o avem la fiecare cotitură a drumului alambicat și plin de provocări al vieților noastre.


Ce este curajul? Este sursa invincibilității? Sau rezultatul ei? Și una și alta. Dacă îți permiți să ai curaj devii invincibil, iar dacă vei învăța să devii tangent la invincibilitatea dumnezeiască, curajul va înflori iar și iar în inima ta.

Poate mă întrebi ce este curajul. Nu vreau să caut prin dicționare definiții și teorii ca să dau un răspuns. Caut în inima mea o descriere înscrisă de viață și îngeri: Curajul este acel ceva care te ajută să nu te clintești atunci când îți înfrunți fricile, să le privești drept în față și să mergi mai departe pe drumul vieții zâmbind cu bucurie.

Curajul nu înseamnă absența fricii. Curajul este acea putere interioară care îți arată atunci când frica apare cum să o ocolești, să o înțelegi, cum să o eviți și să acționezi apoi fără a te lăsa influențat de ea.
Ne-am născut oameni și pentru aceasta am dat dovadă de curaj înainte de a ne naște, fie că vrem să credem aceasta sau nu. Cred că ești de acord cu mine: a fi om nu este deloc simplu. Așa cum spunea Seneca: „Uneori, chiar și să trăiești e un act de curaj.”

Trebuie să ai curaj să te încarnezi pe o planetă unde oamenii încă ucid pentru putere. Unde oamenii își uită principiile și fără scrupule calcă peste ele pentru a obține ce vor. Unde iubirea este lăsată prea ușor în urma dorințelor și confortului personal. O lume în care falsitatea este promovată și căutată și în care aproape totul tinde să te îndepărteze de suflet, de spirit și de Preaînalt, o lume în care valorile divine sunt inversate, în care banul este recunoscut ca un zeu, deși în realitate este doar o falsă convenție. Chiar simplul fapt că ne aflăm aici, pe pământ, arată că purtăm în ființa noastră încrustată pecetea curajului.

Fiecare zi pe care o trăim ne cere curaj. Trăim mii și mii de clipe de curaj în fiecare zi. Curajul de a-ți încredința inima unei alte persoane cu riscul că ar putea să te dezamăgească sau să te abandoneze. Curajul de a ierta, a zâmbi și a merge mai departe, chiar și atunci când aceasta deja ți s-a petrecut. Curajul de a rămâne în iubire și a visa la idealuri pe care poate doar cei ce vor veni după tine le vor împlini. Curajul de a merge împotriva curentului sau de a fi altfel decât majoritatea. Curajul de a spune nu, atunci când ți se impune să spui da. De a trăi curat într-o lume murdară. Curajul de a fi bun și dulce într-o lume amară.

Curajul se bazează pe credință. Acum când scriu aceste rânduri mă aflu într-un avion împreună cu alte 200 de persoane, călătorind spre Germania. Toți acești oameni și-au găsit curajul de a zbura cu un obiect pilotat de un necunoscut, spre a împlini ce și-au propus mai departe. Toți acești oameni l-au învestit cu încredere pe un om pe care nici nu l-au văzut măcar. Și facem deseori aceasta în viața de zi cu zi: trăim în curaj, trăim în credință, chiar dacă suntem sau nu conștienți de toate acestea.
Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață, chiar dacă uneori viața te poartă prin umbre și nu este chiar ceea ce ți-ai dori ? Este curajul de a trece prin întuneric având credința ascunsă că la capăt vei găsi lumina. Cu toții am trecut prin momente umbroase și întunecate, pentru ca apoi să savurăm și mai mult pacea și frumusețea iluminate.
Trebuie să crezi în ceva mai presus de forțele proprii pentru a înfrunta greul, răul, opoziția, indiferența sau respingerea. Chiar dacă nu știi să exprimi exact în ce crezi, sursa acestei credințe este adânc împlântată în tine. Fiecare clipă în care te ridici din pat și zâmbești vieții este un act de curaj și credință. În orice luptă am fi, putem fi răniți, îngenunchiați, uneori chiar răpuși. Totuși ceea ce contează cu adevărat este cum înfruntăm toate acestea. Ca o victimă sau ca un erou? Este alegerea noastră. De aceea, îți propun să faci un exercițiu: imaginează-ți că deja ai murit. Ce ar scrie cei care te-au cunoscut pe frontispiciul mormântului tău? Erou sau laș? Fă astfel încât să lași celorlalți o urmă care să îi încânte. Trăiește-ți viața cu ochii larg deschiși, plin de curaj și voie bună.

Am învățat de la viață că tot ce vine spre mine are un înțeles, o lecție, un mister ce abia așteaptă să fie sondat, explorat, înțeles. Mi-a plăcut foarte mult o replică dintr-un film care spune așa: Uneori atunci când pierzi, de fapt câștigi.”  Am avut de multe ori acest sentiment că viața vrea să îmi ia ceva și de fiecare dată a fost dureros. Dar am învățat să accept surprizele vieții, deși nu sunt mereu atrăgătoare și încântătoare. Dacă înveți să te detașezi de legături omenești efemere și îți regăsești curajul de a spune da vieții care te așteaptă în față, acea aparentă pierdere poate să devină sursa unor câștiguri mai mari și mai profunde. Important este să nu fugi sau să rămâi în deplângerea rănilor unui cer înnorat, ci să-ți ridici cu curaj privirea mai sus, spre cerul ce ascunde curcubeul. Să cauți culorile ce se ascund în fiecare provocare, în dezamăgiri și tristeți ce ascund o sigură transformare. 

A trăi în curaj înseamnă să primești cu candoare fiecare oportunitate a vieții, să o îmbrățișezi ca pe ceva prețios și să o lași să te facă mai bun, mai autentic, mai aproape de ceea ce ești cu adevărat. A trăi în curaj înseamnă să spui pe gură ceea ce inima îți șoptește, să poți apoi să îți susții afirmațiile și să trăiești conform cu idealurile tale, chiar dacă ești judecat, acuzat sau criticat de cei ce nu vor să te înțeleagă sau să te accepte.  Să iubești mâna celui care te-a îngenunchiat azi,  pentru că ți-a arătat care îți sunt limitele pe care le vei depăși mâine căci așa vei fi mai mult și mai presus. Să privești frica ca pe un prieten bun care îți arată punctele slabe asupra cărora să te apleci, dar pe care să nu îl lași să îți creioneze viața, ci doar să te acompanieze pe cărările întortocheate ale transformării inevitabile și continue. 

Așadar... fie să ne trăim viețile în curaj!

duminică, 28 mai 2017

Înfățișări la Lumea de Dincolo



De foarte curând am condus-o către întâlnirea cu lumea de dincolo pe Mădă, o prietenă foarte apropiată și iubită a sufletului meu. Zâmbetul ei optimist, pe care l-a păstrat până în ultimele clipe, mi-a bucurat de multe ori călătoria prin lumea această întortocheată. Pe lângă durerea inerentă unei separări fizice bruște, evenimentul acesta, pe care nu îl voi lăsa niciodată pradă uitării, a devenit și prilejul unei contemplări profunde asupra vieții și morții. Încă o dată mi-am dat seama că trăim ca și când am fi nemuritori. Și aceasta nu ar fi deloc grav dacă am învăța să fim cu adevărat nemuritori, ancorându-ne complet în Realitatea dumnezeiască neschimbătoare, unică și inefabilă.  Și totuși majoritatea dintre noi suntem supuși aceluiași ciclu nemilos al timpului care transformă și purifică, care ne prinde în iluzia că suntem separați, mici, limitați, neputincioși. În fața morții ne intimidăm, ne lăsăm cuprinși de frică și uităm plenitudinea frumuseții conștiinței Supreme care ne inundă clipă de clipă. În fața morții facem alegeri esențiale care ne pot înălța sau ne pot coborî, alegeri care marchează ca niște jaloane fundamentale un destin de ființă efemeră sau un destin cucerit de eternitate. Mi-am pus probleme pe care cred că și le-au pus mulți alții înaintea mea: În fața morții cum să facem să alegem cea mai bună variantă, cum să facem alegerile inspirate de fiecare dată? Dacă viața este o treaptă a cărei direcție ne îndreaptă spre ceea ce continuăm după moarte, cum să avem siguranța unei direcții mereu ascendente și înălțătoare? 

Cred că fiecare alegere pe care o facem în viață – oricât de neînsemnată ar părea - ne determină și ne influențează alegerea finală. Toată viața, cu toate emoțiile pozitive sau negative, cu bucurii sau supărări, cu lecțiile învățate sau eșuate exercită o influență și conferă semnificații profunde acelui ultim moment  în fața căruia ne vom înfățișa cu toții. 

În perioada când Mădălina își făcea ultimele alegeri au apărut și în viața mea oportunitățile unor alegeri importante. Am înțeles că ceea ce aleg acum va aduce rezultate ce se vor face vizibile în clipa trecerii mele Dincolo. Deși însoțite de frământări și uneori de lacrimi, cărările pe care viața mi le-a deschis mi-au arătat cum să iert, cum să ofer mai mult decât să aștept, cum să laud mai mult decât să critic, cum să iubesc mai mult decât să judec, cum să caut mai mult înțelepciunea lui Dumnezeu decât pe cea umană. Am învățat că iubirea face să pălească umbrele caricaturale ale egoului și să găsesc în inima mea pacea și bucuria a ceea ce mereu este neschimbător, perfect, mereu bun și etern. Murim în fiecare moment pentru ceea ce este vechi și limitat și renaștem iar și iar pentru ceea ce ne face să fim mai buni, mai iubitori, mai înțelepți.
Ca și acum, m-am mai intersectat de câteva ori în viață cu moartea. Sub diverse forme. Și așa am învățat  că moartea nu are cum să fie o aneantizare a ființei așa cum susțin unii, ci doar o trecere către o altă Viață plină de mistere. Este o trecere obligatorie tuturor. Esențială este atitudinea noastră în fața acestei clipe de fiecare dată surprinzătoare. Unii o acceptă umili ca pe ceva ineluctabil. Alții i se opun și se contractă, se înfricoșează și uită de sine. Cei care au cunoscut câte ceva din tainele vieții, se apropie cu sfială și acceptă o voință universală mai presus de dorințele și atașamentele personale. Am întâlnit și ființe fericite care au reușit să se apropie cu grație de linia de demarcație a tărâmurilor de dincolo fără însă a face pasul final. S-au întors apoi să ne spună poveștile lor ce sunt mereu cutremurătoare și vorbesc despre puterea unei credințe de nezdruncinat. În fața momentului morții, pierduți în frici și în cețurile îndoielii și ale deznădejdii, unii se simt singuri uitând de aripile îngerilor care se oferă spre a-i înălța sau de îndrumările înțelepte ale ghizilor spirituali de aici și de dincolo... Altora le rămâne credința pe care au cultivat-o toată viața ca pe o floare ce în aceste finale clipe dă roade minunate. Acestor puțini oameni moartea le apare ca o mână întinsă spre infinit. Ca o împlinire inevitabilă a iubirii de Dumnezeu crescute cu sârg și stăruință. 

Nu știu să judec aceste treceri sau să le pun etichete, caut doar răspunsuri care să lumineze peregrinarea prin această lume.  Ar trebui oare să învățăm să murim? Cu siguranță că da. Dacă mori înainte să mori, nu mai mori niciodată.” Așa spun înțelepții. Și cu siguranță este cea mai bună variantă, cea mai bună alegere. Să lăsăm conștient să moară tot ce este efemer și limitat, să ne transcendem egoul cu atașamentele, dorințele și pasiunile aferente. Să iubim atât de mult încât să putem ierta și cele mai mari greșeli. Să ne topim în bucuria regăsirii de Sine și să renaștem iar și iar întru lumina Spiritului Divin cel pur și etern, sfios ascuns în inimile noastre. Să-l revelăm în plinătatea lui și să strălucim în splendoarea conștiinței divine.

De ce însă lumea ocolește să se gândească la această trecere atât de importantă care ne va purta la un moment dat dinspre această lume către tainele lumilor necunoscute de Dincolo? De ce căutăm atât de mult bucuriile acestei lumi, uitând splendoarea lumilor nevăzute? Oare nu ar trebui să fim oricând pregătiți, chiar dacă îngerul morții ne va da întâlnire mai devreme sau mai târziu? Știm atât de puține lucruri despre moarte... Alergăm o viață întreagă după realizări care să conteze, omitem însă de multe ori esențele care poartă parfumul veșniciei. De aceea, în fața examenului final al vieții mulți dintre noi ne prezentăm nepregătiți. Tu te simți pregătit/ă?