duminică, 28 mai 2017

Înfățișări la Lumea de Dincolo



De foarte curând am condus-o către întâlnirea cu lumea de dincolo pe Mădă, o prietenă foarte apropiată și iubită a sufletului meu. Zâmbetul ei optimist, pe care l-a păstrat până în ultimele clipe, mi-a bucurat de multe ori călătoria prin lumea această întortocheată. Pe lângă durerea inerentă unei separări fizice bruște, evenimentul acesta, pe care nu îl voi lăsa niciodată pradă uitării, a devenit și prilejul unei contemplări profunde asupra vieții și morții. Încă o dată mi-am dat seama că trăim ca și când am fi nemuritori. Și aceasta nu ar fi deloc grav dacă am învăța să fim cu adevărat nemuritori, ancorându-ne complet în Realitatea dumnezeiască neschimbătoare, unică și inefabilă.  Și totuși majoritatea dintre noi suntem supuși aceluiași ciclu nemilos al timpului care transformă și purifică, care ne prinde în iluzia că suntem separați, mici, limitați, neputincioși. În fața morții ne intimidăm, ne lăsăm cuprinși de frică și uităm plenitudinea frumuseții conștiinței Supreme care ne inundă clipă de clipă. În fața morții facem alegeri esențiale care ne pot înălța sau ne pot coborî, alegeri care marchează ca niște jaloane fundamentale un destin de ființă efemeră sau un destin cucerit de eternitate. Mi-am pus probleme pe care cred că și le-au pus mulți alții înaintea mea: În fața morții cum să facem să alegem cea mai bună variantă, cum să facem alegerile inspirate de fiecare dată? Dacă viața este o treaptă a cărei direcție ne îndreaptă spre ceea ce continuăm după moarte, cum să avem siguranța unei direcții mereu ascendente și înălțătoare? 

Cred că fiecare alegere pe care o facem în viață – oricât de neînsemnată ar părea - ne determină și ne influențează alegerea finală. Toată viața, cu toate emoțiile pozitive sau negative, cu bucurii sau supărări, cu lecțiile învățate sau eșuate exercită o influență și conferă semnificații profunde acelui ultim moment  în fața căruia ne vom înfățișa cu toții. 

În perioada când Mădălina își făcea ultimele alegeri au apărut și în viața mea oportunitățile unor alegeri importante. Am înțeles că ceea ce aleg acum va aduce rezultate ce se vor face vizibile în clipa trecerii mele Dincolo. Deși însoțite de frământări și uneori de lacrimi, cărările pe care viața mi le-a deschis mi-au arătat cum să iert, cum să ofer mai mult decât să aștept, cum să laud mai mult decât să critic, cum să iubesc mai mult decât să judec, cum să caut mai mult înțelepciunea lui Dumnezeu decât pe cea umană. Am învățat că iubirea face să pălească umbrele caricaturale ale egoului și să găsesc în inima mea pacea și bucuria a ceea ce mereu este neschimbător, perfect, mereu bun și etern. Murim în fiecare moment pentru ceea ce este vechi și limitat și renaștem iar și iar pentru ceea ce ne face să fim mai buni, mai iubitori, mai înțelepți.
Ca și acum, m-am mai intersectat de câteva ori în viață cu moartea. Sub diverse forme. Și așa am învățat  că moartea nu are cum să fie o aneantizare a ființei așa cum susțin unii, ci doar o trecere către o altă Viață plină de mistere. Este o trecere obligatorie tuturor. Esențială este atitudinea noastră în fața acestei clipe de fiecare dată surprinzătoare. Unii o acceptă umili ca pe ceva ineluctabil. Alții i se opun și se contractă, se înfricoșează și uită de sine. Cei care au cunoscut câte ceva din tainele vieții, se apropie cu sfială și acceptă o voință universală mai presus de dorințele și atașamentele personale. Am întâlnit și ființe fericite care au reușit să se apropie cu grație de linia de demarcație a tărâmurilor de dincolo fără însă a face pasul final. S-au întors apoi să ne spună poveștile lor ce sunt mereu cutremurătoare și vorbesc despre puterea unei credințe de nezdruncinat. În fața momentului morții, pierduți în frici și în cețurile îndoielii și ale deznădejdii, unii se simt singuri uitând de aripile îngerilor care se oferă spre a-i înălța sau de îndrumările înțelepte ale ghizilor spirituali de aici și de dincolo... Altora le rămâne credința pe care au cultivat-o toată viața ca pe o floare ce în aceste finale clipe dă roade minunate. Acestor puțini oameni moartea le apare ca o mână întinsă spre infinit. Ca o împlinire inevitabilă a iubirii de Dumnezeu crescute cu sârg și stăruință. 

Nu știu să judec aceste treceri sau să le pun etichete, caut doar răspunsuri care să lumineze peregrinarea prin această lume.  Ar trebui oare să învățăm să murim? Cu siguranță că da. Dacă mori înainte să mori, nu mai mori niciodată.” Așa spun înțelepții. Și cu siguranță este cea mai bună variantă, cea mai bună alegere. Să lăsăm conștient să moară tot ce este efemer și limitat, să ne transcendem egoul cu atașamentele, dorințele și pasiunile aferente. Să iubim atât de mult încât să putem ierta și cele mai mari greșeli. Să ne topim în bucuria regăsirii de Sine și să renaștem iar și iar întru lumina Spiritului Divin cel pur și etern, sfios ascuns în inimile noastre. Să-l revelăm în plinătatea lui și să strălucim în splendoarea conștiinței divine.

De ce însă lumea ocolește să se gândească la această trecere atât de importantă care ne va purta la un moment dat dinspre această lume către tainele lumilor necunoscute de Dincolo? De ce căutăm atât de mult bucuriile acestei lumi, uitând splendoarea lumilor nevăzute? Oare nu ar trebui să fim oricând pregătiți, chiar dacă îngerul morții ne va da întâlnire mai devreme sau mai târziu? Știm atât de puține lucruri despre moarte... Alergăm o viață întreagă după realizări care să conteze, omitem însă de multe ori esențele care poartă parfumul veșniciei. De aceea, în fața examenului final al vieții mulți dintre noi ne prezentăm nepregătiți. Tu te simți pregătit/ă?

2 comentarii:

  1. Un articol excelent. Despre cea mai minunata si misterioasa experienta care ne asteapta. Pe fiecare dintre noi, cu siguranta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai am citit articolul tau si este sublim, autentic, sincer si profund.
    Face sa transpara o maturitate si intelegere ce dau atat firescul cat si greutatea celor expuse.
    E foarte inspirat, iar de sub aparenţa confesiunii unui suflet care cauta raspunsuri in fata implacabilitatii si misterului Marii Treceri razbate forta si adevarul impersonalului, a constiintei care transcende efemerul. Multumesc

    RăspundețiȘtergere