marți, 14 mai 2013

Undele cerebrale şi stările de conştiinţă



Maurice Barry Sterman, absolvent al facultăţii de psihologie al Universităţii California, Los Angeles (UCLA) consideră creierul un organ dinamic şi foarte plastic – adică un organ care se poate adapta structural şi funcţional la numeroase solicitări. Sterman a arătat, prin experimente ştiinţifice riguroase, că neuronii  se află acolo unde mintea întâlneşte trupul.
El a arătat că prin simpla ghidare a modului în care cineva gândeşte se poate schimba structura ţesutului cerebral, ca mod de interconectare a celulelor nervoase şi ca densitate de celule. Prin simpla învăţare a unei persoane cum anume să abordeze anumite direcţii, s-a observat faptul că creierul este capabil de o transformare profundă.
Oameni cu una din cele mai severe probleme, epilepsie refractară, au putut fi învăţaţi să se vindece singuri, prin urmărirea propriilor unde cerebrale. Acest aspect dovedit ştiinţific susţine faptul că orice obişnuinţă bună în gândire ne aduce numai beneficii, întrucât permite o reorganizare extrem de armonioasă a structurii la nivel cerebral.

Informaţiile care provin de la simţuri sunt transmise către creier fiind codificate în formă electrică (impulsuri) sau chimică (prezenţa anumitor substanţe specifice şi concentraţia lor).

Toate părţile creierului comunică una cu alta, iar aceasta se face prin intermediul unui ansamblu foarte vast de mici „staţii" electrice – neuronii. Membrana lor prezintă pe faţa externă o încărcătură electrochimică pe care o eliberează, din nou şi din nou, sub forma a ceea ce se numeşte „potenţial de acţiune”. Acesta călătoreşte apoi de-a lungul prelungirilor neuronale numite axoni şi dendrite, până la alţi neuroni. Celulele nervoase acţionează la unison pentru a genera gânduri şi mişcări, iar informaţia se răspândeşte prin reţele foarte fine, între diferitele părţi ale creierului şi spre organele de acţiune.
Cum anume informaţia cuprinsă în gând este codificată în această sui generis „supă electrochimică", rămâne încă un mister pentru oamenii de ştiinţă, care se limitează la o teorie mecanicistă asupra vieţii. Activitatea însumată a neuronilor generează undele cerebrale – nişte pulsaţii electrice cu diferite frecvenţe. Acestea pot fi înregistrate de aparatul numit electroencefalograf (EEG), cu ajutorul unor electrozi plasaţi pe pielea capului. Un astfel de electrod poate citi activitatea a aproximativ 100.000 de neuroni.
S-a observat că undele cerebrale sunt de cinci tipuri: alfa, beta, gama, delta şi theta. Cercetătorii au stabilit anumite corespondenţe între diferitele stări ale fiinţei umane şi caracteristicile activităţii electrice a creierului, obiectivată sub forma undelor cerebrale care apar în fiecare stare.

Caracteristici generale ale undelor cerebrale


Undele beta. Când creierul generează cu precădere unde beta, a căror frecvenţă este de aproximativ 13-30 Hz, este vorba de ritmul din starea de veghe: creierul se focalizează preponderent asupra lumii din afara sa sau rezolvă probleme concrete, specifice.

Undele alfa. Când undele creierului încetinesc, ajung la un ritm mai coerent, şi poate fi văzut pe EEG un model ca o freză cu dinţii regulaţi, de 8-12 Hz. Aceste unde sunt prezente adesea când creierul este alert, dar nefocalizat, şi majoritatea oamenilor pot genera unde alfa atunci când au ochii închişi, chiar dacă şi numai pentru o secundă sau două. Frecvent, undele alfa sunt asociate cu starea de relaxare şi de calm.

Undele theta. Când starea de calm şi relaxare alunecă către somnolenţă, creierul trece la unde mai lente şi mai ritmice, cu o frecvenţă de 4-7 Hz. Oricine poate genera acest gen de unde, cel puţin de două ori pe zi: în acele momente pasagere când trecem de la starea de veghe la somn şi când trecem de la somn înapoi la starea de veghe. Starea theta este însoţită de imagini neaşteptate, imprevizibile, asemănătoare viselor, dar foarte vii (cunoscute sub numele de imagini hipnagogice). Adesea, aceste imagini surprinzător de reale sunt însoţite de amintiri intense, în special amintiri din copilărie. Undele theta oferă acces la subconştient, la reverie, la vizualizarea benefică, revelaţii neaşteptate, inspiraţie creatoare. Este o stare misterioasă, derutantă, cu un potenţial creator înalt şi chiar iluminatoare, dar experimentatorii au întâmpinat dificultăţi când au vrut să o studieze, pentru că este foarte greu de menţinut, oamenii având tendinţa de a adormi imediat ce încep să genereze cantităţi mari de unde theta.

Undele delta. Având o frecvenţă extrem de scăzută (0,5-4 Hz), undele delta sunt produse în timpul somnului profund fără vise. Prezenţa lor este cel mai adesea asociată cu procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii sănătăţii.


Undele gamma. Sunt unde cu frecvența între 30-100Hz, ce marchează probabil legăturile grupurilor neuronale în vederea comunicării dintre diferitele părți ale creierului. Sunt asociate cu prelucrarea stimulilor ce conțin un anumit sens, cu anumite procese cognitive și realizarea unor funcții motorii.

Îți poți controla stările psiho-mentale controlând undele cerebrale
Joe Kamiya - profesor la Universitatea Chicago, consideră că oamenii nu pot fi văzuţi doar ca o aglomerare de gene şi răspunsuri la stimuli externi. El consideră că fiinţa umană are, sau poate dobândi cu adevărat, controlul deplin şi conştient asupra propriei activităţi cerebrale.

El a schiţat un experiment pentru a afla dacă cineva poate diferenţia, prin percepţie corectă, între diferitele unde cerebrale ale creierului său. Persoana care l-a ajutat l-a acest experiment a fost Richard Bach. Acesta a fost plasat într-o cameră întunecată, cu electrozi amplasaţi în partea posterioară stângă a capului. Joe Kamiya îi urmărea pe electroencefalograf activitatea cerebrală.

Se emiteau diferite tonuri sonore şi se urmărea răspunsul de unde cerebrale. R.Bach era întrebat ce tip de unde erau, prin perceperea obiectivă a stării sale. La început a recunoscut corect doar jumătate din răspunsuri. Kamiya îi recomandase să fie atent la starea care apare în concordanţa cu undele cerebrale ca răspuns la tonurile emise. În a treia zi de  testări, Bach ajunsese să recunoască corect în 85% din cazuri ce unde cerebrale emitea creierul său. În foarte scurt timp, Bach a ajuns un adevărat maestru al detectării tipului de unde pe care le emitea creierul său.

A doua parte a experimentului a constat în intrarea la voinţă a subiectului în stare alfa: când clopoţelul suna o dată, R.Bach intra la voinţă în stare alfa. Dobândise capacitatea chiar de a varia de la frecvenţa alfa cea mai joasă la cea mai înaltă. A fost primul experiment controlat care a demonstrat că undele cerebrale, considerate a fi involuntare, pot fi obiectul controlului voluntar.

Astfel s-a lansat domeniul biofeedback-ului undelor cerebrale. Biofeedback-ul sau neuro-feedback-ul  este ştiinţa prin care oamenii pot învăţa cum să îşi controleze activitatea cerebrală, cu ajutorul unui aparat care obiectivează tipul de unde cerebrale predominant într-un anumit moment. 

R.Bach spunea că simţea că este în stare alfa când orice imagine din mintea sa dispărea şi când îşi imagina muzica unei orchestre. Alţi subiecţi spuneau că stările asociate undelor alfa apăreau atunci când lăsau mintea liberă, sau când îşi simţeau bătăile inimii, sau când nu mai gândeau.
Testele realizate de Elmer Green prin înregistrarea activităţii cerebrale a unui yoghin în timpul meditaţiei, au arătat că aceasta era caracterizată de apariţia spontană a undelor alfa. De asemenea s-a observat că acesta putea să se „mişte” rapid între diferitele frecvenţe cerebrale. Această flexibilitate este un semn distinctiv al fiinţelor cum ar fi sfinţii şi yoghinii, după cum au arătat testele realizate de Green.
Poate nu toate fiinţele umane sunt înclinate să practice meditaţia yoghină, dar există posibilitatea să înveţe să îşi controleze activitatea cerebrală, prin biofeedback, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu